Powered By Blogger

vineri, 30 decembrie 2016

The power of small communities on social media

Cu sute de milioane de utilizatori la nivel mondial, cred că nu mai putem spune că este vorba de comunități mici. Cu toate acestea, atunci când vine vorba de engagement comunitățile mai restrânse, precum cele de pe Twitter sau Instagran au câteva avantaje pe care Facebook le-a pierdut de-a lungul timpului.

În cifre, la finalul trimestrului 3 al anului în curs Facebook avea 1.79 miliarde de utilizatori, Instagram aproximativ 600 milioane, iar Twitter puțin peste 300 milioane. Dacă pe Facebook nu este ceva ieșit din comun să întâlnești o pagină sau un profil cu 10.000 like-uri sau 5000 prieteni, aceleași cifre pe Twitter sau Instagram înseamnă că ceea ce postezi are un mare impact în rândul utilizatorilor celor două rețele.



Odată cu creșterea accelerată a numărului de utilizatori pe Facebook a crescut exponențial și content-ul creat. Ca să vă faceți o idee, cu tot cu share-uri, se creează aproximativ 10 miliarde de postări zilnic. În tot acest amalgam de informație a devenit foarte greu să fii vizibil pentru publicul tău țintă.

Dacă ar fii să comparăm engagement-ul dintre o pagină cu 10.000 like-uri pe Facebook și un profil cu 300 follower-i pe Twitter sau pe Instagram, engagement-ul este asemănător. Dacă ne referim la reach-ul organic, în timp ce Facebook îți limitează expunerea la aproximativ 10% dintre follower-i, pe Instagram ai un reach de aproximativ 60-70%.

Un alt plus imens sunt #hashtag-urile, care au o vizibilitate mult mai mare pe Twitter (acolo unde ai topul zilnic al #hashtag-urilor) și pe Instagram (acolo unde poți vedea exact câți utilizatori au folosit un anumit hashtag). Mai multe despre hashtags am scris aici.

sursă: statista.com


Să vorbim și despre dezavantaje. Dacă pe Facebook este mult mai ușor să obții like-uri, pe Twitter și Instagram follower-ii se obțin mai greu. Marea diferență este că pe Facebook ai la dispoziție opțiunea de a-ți invita prietenii să dea like unei pagini. Dacă ai 10 prieteni, care la rândul lor dau invite la lista proprie de prieteni, deja ai un potențial fantastic de a crea o comunitate în jurul unui brand. Mai important este faptul că asta se obține gratuit. Pe Twitter și Instagram, în schimb, trebuie să fii creativ, să postezi des și să te folosești de toate mijloacele care îți stau la dispoziție pentru a crea content original și de calitate.

Nu în ultimul rând, este mult mai ușor să atragi trafic pe site-ul tău de pe Facebook, decât de pe Instagram sau Twitter. Dacă pe Instagram lipsește posibilitatea de a posta link-uri active, pe Twitter utilizatorii preferă să se limiteze la a interacționa în cadrul rețelei respective.



Dacă vorbim despre digital marketing în rândul utilizatorilor din România, Instagram și Twitter nu sunt încă resurse esențiale. Dar este bine să gândim în perspectivă și să clădim comunitățile pentru brand-ul nostru și pe celelalte două rețele de socializare din timp.

joi, 22 decembrie 2016

Prima modificare semnificativă de la Facebook după ce au introdus Live Video

Facebook a lansat săptămâna asta un update care implementează funcția de fundal colorat pentru postările tip text. Asta după ce gigantul social media a observat că postările originale ale utilizatorilor au scăzut cu 21% din 2015 și au fost înlocuite cu share-uirea de link-uri către surse externe.


Deși se axează pe native video upload și Live Video, Facebook vrea să ne exprimăm și prin mesaje tip text. Tocmai de aceea ne oferă, pe lângă tradiționalul alb, încă 7 culori pentru a ne colora fundalul postărilor noastre.

Acest update este disponibil momentan doar pentru utilizatorii de Android, dar poate fi vizibil și de pe IOS și desktop. Eu l-am primit ieri în urma unui update făcut, dar nu știu dacă va ajunge la toți utilizatorii în momentul de față.

miercuri, 14 decembrie 2016

Ask not what the #hashtag can do for you, but what you can do for the #hashtag

 sursă foto: expertbeacon.com

Hastag-urile erau folosite cu mult înainte de Facebook, Twitter sau Instagram. În secolul XIX, # era folosit în fața unei cifre pentru a marca un număr. Dar nu are rost să ne întoarcem atât de departe în trecut.

În anii `90, # era folosit în rețelele IRC (mIRC, ScoopScript) pentru a marca canalele sau topic-urile. În caz că te-ai născut în anii `90, rețelele IRC erau Facebook Messenger-ul acelor vremuri. Canalele erau grupurile de conversație, iar topic-urile erau subiectele sau tematica acelor grupuri.



Hashtag-ul, așa cum îl știm astăzi, își are originea pe Twitter. Mai exact în august 2007, la propunerea lui Chris Messina (blogger și designer, fondatorul #barcamp). Noua modalitate de a comunica pe un anumit subiect a fost prima dată folosită în același an, în legătură cu incendiile de vegetație din San Diego.



Între timp hashtag-ul s-a extins pe Facebook, Intagram, Blogger, Google +, Tumblr și Pinterest. În prezent este nelipsit din aproape toate postările de conținut pe marile rețele de socializare. Teoretic, asta ar însemna că poți face o căutare de informații pe Facebook sau pe Instagram la fel ca pe Google, căci rolul unui hashtag este de a grupa informațiile, discuțiile, fotografiile care au același subiect. Practic, asta nu se întâmplă deloc.

Succesul hashtag-ului a fost atât de răsunător, încât această modalitate de a comunica a devenit mai mult o modă, decât o utilitate. Pentru același subiect se folosesc hashtag-uri scrise diferit. Astfel este foarte dificil să poți vizualiza toate postările despre arta fotografică dând click pe #foto. Și asta deoarece mai există #photo #fotografie #nofilter și alte zeci de moduri de a eticheta content-ul cu acest subiect.



Dincolo de asta, hashtag-urile au început să-și piardă utilitatea din moment-ul în care sunt folosite pentru a exprima emoții, stări de fapt sau caracteristici ale unor texte/fotografii. Astfel, dacă dai click pe #crazy, cel mai probabil vei găsi un selfie al unor adolescente într-un club și nu informații despre persoane cu tulburări psihice.



Pentru ca un hashtag să fie util trebuie să exprime un subiect despre care se vorbește sau o locație. Dar nici asta nu este suficient. Dacă hashtag-ul nu este folosit de mai mulți indivizi, nu va căpăta autoritate. Din păcate, însă, Facebook nu ne arată cât de utilizat este un hashtag, decât dacă dăm click pe el și vedem cam cât s-a postat pe tema respectivă. Twitter merge un pas mai departe și ne arată o listă scurtă cu Worldwide Trends, care conține și cele mai utilizate hashtag-uri, cu numărul de postări pe care le grupează. Instagram a implementat cel mai bine hashtag-urile. Acolo poți vedea sugestii cu cele mai utilizate hashtag-uri în timp real, pe măsură ce tastezi cuvântul sau grupul de cuvinte (cu tot cu număr de mesaje pe subiectul respectiv).



#Așadar #dacă #vedețiastfeldemesaje să știți că au nicio #valoare, față de cele scrise fără #. Dacă vreți să adăugați plusvaloare content-ului dumneavoastră, faceți puțină documentare și utilizați hashtag-urile care sunt în trend. Atenție: dacă folosiți #nikonphotography într-un mesaj despre culoarea ojei numai ca să atrageți like-uri, s-ar putea să vă luați o penalizare! Mai multe nu spun.

sâmbătă, 10 decembrie 2016

LIFEHACK: ce fac cei mai de succes oameni ai planetei cu timpul lor liber

O zi obișnuită pentru orice salariat arată mai mult sau mai puțin în felul următor:

7:00 - sună alarma 📢
7:30 - sună alarma - gata, gata, m-am trezit 🕢
7:30 - 08:30 - pregătiri pentru muncă 🍳
09:00 - începe munca 💻 📂 📈 📓 📩 📱
12:30 - 13:00 - pauza de masă 🍔
13:00 - 17:30 - mai e mult?! 📉 📊 📓 📧 🕠
17:30 - 00:00 - orice altceva numai nu muncă

Principala problemă cu programul standard de 8 ore (am mai vorbit despre asta aici ) este că, de cele mai multe ori, după ce termini cu munca zilnică ești prea obosit să mai faci și altceva. Mai mult, ți se pare că nu mai timp pentru tine, iar atunci când ai vrea să muncești la proiectele personale intervin alte activități cotidiene (cumpărături, drumuri la bancă, plata utilităților, curățenie, vizite etc.).

 sursă foto: fthmb.tqn.com

Și atunci cum faci să ocolești aceste obstacole și să lucrezi la ceea ce contează cu adevărat pentru tine? Iată câteva dintre răspunsurile date de unii dintre oamenii de succes ai planetei:

1. Exercițiul fizic


Da, nu este doar o modalitate de a arată bine sau a te menține sănătos, ci este un mijloc de a-ți spori creativitatea, încrederea de sine și flexibilitatea. Barack și Michelle Obama sunt printre cei care au încurajat mișcarea ca un mijloc pentru dezvoltarea personală.

Nu e nevoie să faceți din fitness o activitate predominantă în viața voastră, dar nici să considerați că mersul pe jos până la muncă este suficient.

2. Weekend-ul nu este o vacanță


Da, știu că mulți dintre noi trăim pentru sâmbete și duminici. Este contra-productiv ca în acele zile să stăm în pat până la ora 12:00, să lenevim în fața televizorului sau să ne propunem să vizionăm un maraton de episoade din serialul preferat. Jack Dorsey, fondatorul Twitter, spune că trebuie să privim weekend-ul ca pe o oportunitate de a face tot ceea ce nu am apucat în timpul săptămânii.

Evident că trebuie să ne și deconectăm, dar atunci când vrei să-ți dezvolți propria afacere sau să devii mai bun în ceea ce faci, ar fi păcat să irosești 48 ore pe somn și filme.

3. Spune ”NU” mai des

 
sursă foto: incimages.com

Nimeni nu va avea vreodată timpul necesar pentru a participa la toate socializările cu familia și prietenii, de a fi la curent cu tot ce se întâmplă în social-media, de a ajuta pe toată lumea, de a dormi cât de mult dorește și, pe deasupra, de a fi performant în domeniul său. Steve Jobs spunea că mai important decât a spune ”DA” lucrurilor de valoare este să spui ”NU” celorlalte idei la fel de interesante.

Cu alte cuvinte este esențial să-ți stabilești un set de obiective. Atunci când apare o solicitare nouă, trebuie să te întrebi dacă implicarea în noua activitate te va ajuta să-ți atingi obiectivele sau îți va îngreuna viața?

4. Trezitul devreme


Da, cu toții ne-am gândit cu jind, cel puțin o dată, la ideea de a avea propria afacere și de a ne putea face propriul program așa cum dorim. Ce bine ar fi să ne trezim în fiecare zi atunci când dorim și nu mi devreme. Robert Iger, CEO la Walt Disney Company, nu este singurul care militează pentru ca ziua să înceapă la ora 4:30 - 05:00. Oamenii de știință spun că în primele două ore după deșteptare, creierul nostru este cel mai activ și creativ.

Mai ales în weekend, când nu trebuie să ajungi la locul de muncă este important să fii matinal. Poți astfel să te concentrezi asupra proiectelor personale.

5. Profită de rutina din fiecare seară


Fiecare are propria sa rutină înainte de a se pune la culcare în fiecare seară. Benjamin Franklin obișnuia să se întrebe în fiecare seară dacă a făcut sau nu un bine în ziua respectivă. Regizorul Ingmar Bergman citește în fiecare seară și spune că acestă activitate îi reduce stresul.

Indiferent de rutina ta este esențial ca înainte de încerca să adormi să-ți faci o listă cu tot ce ai de făcut în ziua următoare. Asta te va ajuta să elimini eventualele griji care te-ar putea împiedica să te odihnești corespunzător.

 sursă foto: knote.com

O săptămână are 168 ore. Aproximativ 45-50 le petrecem la sserviciu sau pe drum înspre/dinspre locul de muncă. Mai dormim în medie 50 ore la fiecare 7 zile. Asta înseamnă că ne rămân circa 70 ore săptămânal să le folosim așa cum credem de cuviință. Folosiți-le înțelept!

miercuri, 7 decembrie 2016

De ce Keyword Planner ar trebui să fie cel mai bun prieten al oricărui om de marketing

Una dintre regulile de bază ale marketing-ului spune că trebuie să-ți cunoști foarte bine clienții și potențialii clienți. Pentru asta ai la îndemână o multitudine de mijloace și unelte, unele automatizate, altele care se bazează pe sondarea și feedback-ul clienților.

Iar unul dintre aspectele esențiale ale profilului clientului este ceea ce-și dorește. Vrea o minge albă sau una verde cu buline albe? Ai putea să-i întrebi prin intermediul unui chestionar sau să testezi pe loturi mici de produse ambele variante.

 sursă foto: ecommerceguide.com

Însă piața de consum este un domeniu dinamic și s-ar putea ca peste o săptămână, clienții care căutau mingi verzi cu buline albe să vadă că un muzician celebru și-a pus poze pe Instagram cu o minge roșie cu dungi galbene și să-și dorească un produs asemănător. Mai mult, pentru că vine iarna, s-ar putea ca aceiași clienți să caute să caute și căciuli, pentru a se proteja de frig când se joacă cu mingea.

Sunt informații esențiale, care pot face diferența între succesul și falimentul magazinului tău. Evident că nu o să ai vreme să aplici chestionare în fiecare lună și nici resurse pentru a produce mai multe variante ale fiecărui produs. Aici intervine Keyword Planner.



Instrumentul pus la dispoziție de Google îți oferă posibilitatea de testa tendințele căutărilor de informație folosind celebrul motor de căutare. Aceste informații pot fi versurile unei melodii celebre, dar pot fi și prețurile mingilor verzi cu buline albe. Keyword Planner îți va arată într-o anumită perioadă de timp, câte căutări lunare s-au făcut pentru un anumit cuvânt sau o anumită asociere de cuvinte. Poți vedea cum fluctuează de la o lună la alta căutările pentru mingi albe, dar și când volumul căutărilor pentru mingi verzi îl depășește pe cel al mingilor albe.



Keyword Planner are mult mai multe funcționalități, iar scopul acestui instrument este legat în mod direct de setarea campaniilor AdWords. Dar dacă este folosit cum trebuie, poate fi o unealtă indispensabilă a omului de marketing. Evident că nu este singura informație de care trebuie să ții cont și nici nu îți poate garanta un anumit volum al vânzărilor. Dar dacă cunoști aceste tendințe, îți poți adapta mult mai ușor oferta la cerere.

luni, 5 decembrie 2016

Lupta cu știrile false și clickbait pe Facebook

După ce au trecut alegerile din SUA, atât Facebook, cât și Google au anunțat că își propun să elimine răspândirea știrilor false prin intermediul celor două rețele informatice. Prima modalitate prin care au făcut acest lucru a fost să blocheze posibilitatea profilurilor, respectiv s site-urilor cu știri false de a avea acces la Google AdSense și Facebook Audience Network.

Hai să explicăm despre ce este vorba până aici. Practic reprezentanții celor două rețele globale de search și social media au realizat, cât de ușor se poate manipula opinia publică prin crearea știrilor false. Și nu asta a fost problema cea mai mare, ci faptul că băieții deștepți care creau știrile false făceau o grămadă de bani din uneltele de monetizare ale Google și Facebook.

sursă foto: cbsnews.com


Știrile false sunt acele articole care prezintă informații false într-un mod atât de credibil, încât reușesc manipularea opiniei publice. Un exemplu perfect ar fi știrea care anunța săptămâna trecută că Trump la propus ca șef al DEA (un fel de instituție de luptă antidrog) pe El Chapo (un traficant de droguri mexican) sau știrile care anunțau în campania din 2014 că Iohannis fusese membru al unei grupări naziste în tinerețe. Cu alte cuvinte, aici mă refer la articole de caterincă, gen www.TimesNewRoman.ro sau www.TheOnion.com, care sunt site-uri consacrate de satiră. Aici ne referim la alte online-uri fantomă, care prezintă informații false într-un mod credibil.




Revenind la subiect, dacă Google nu putea face mai mult decât să le blocheze posibilitatea de monetizare creatorilor de fals, Facebook a mers mai departe. Pe lângă faptul că are colaboratori care se ocupă cu verificarea informațiilor publicate, Zuckerberg a mai venit cu o noutate. A implementat un sistem prin care utilizatorii pot marca o știre ca fiind falsă. Astfel, la opțiunile de report, ai acum un nou motiv: ”It`s a false news story”.



Dincolo de asta, din august anul curent, Facebook a demarat o luptă împotriva clickbait. În traducere, clickbait este acel tip de știre cu un titlu care exagerează sau omite anumite informații pentru a convinge utilizatorii să dea click pe articol. Prin sondaj, utilizatorii sunt întrebați dacă o anumită știre are un titlu derutant și în ce proporție.

Și totuși lucrurile nu sunt așa simple. La fel cum un tilul sau o informație falsă creează daune, cenzura fără control poate fi la fel de dăunătoare. Deocamdată impactul acestor demersuri este necunoscut.

luni, 28 noiembrie 2016

Internauții cu deficit de atenție sau cum să ratezi în social media

Discutam deunăzi cu un prieten despre un videoclip de promovare electorală și dacă va avea efectul scontat, adică să adune voturi. Din start i-am spus că impactul va fi aproape zero. Și pentru asta am avut 3 motive: era prea lung, conținea prea multe informații și cifre, iar imaginile folosite nu erau deloc sugestive pentru mesajul transmis.



Astăzi, însă, am dat peste un articol interesant publicat de WebDigital, care sfătuia marketer-ii să-și adapteze content-ul publicat pentru un nivel de atenție scăzut. Până la urmă asta e cauza pentru care mesajele complexe sunt sortite eșecului pe Facebook sau în alte rețele de socializare. Devoratorii de social media sunt bombardați zi de zi cu zeci de informații (fotografii, videoclipuri, mesaje, știri, reclame, melodii) din atât de multe surse de informare, încât au ajuns să consume conținutul pe fugă.

Majoritatea utilizatorilor de Facebook din România petrec în medie 2-3 ore pe zi conectați la internet (practic este non-stop). Mai important este faptul că o fac de pe smartphone. Asta înseamnă că vor accesa Facebook-ul din plictiseală în cea mai mare parte a timpului și o vor face în timp ce călătoresc cu autobuzul, iau o pauză de la muncă, mănâncă sau sunt cu prietenii în oraș.



Majoritatea utilizatorilor de Facebook nu-și accesează timeline-ul pentru a căuta informații despre un anumit subiect, ci vor da scroll pentru a-și abate atenția în diverse circumstanțe. Asta înseamnă că vor derula pe ecrane sute, chiar mii de postări într-o zi. Și atunci cum faci să te asiguri că mesajul tău a fost livrat și perceput corespunzător?

1. Dacă ai ales să postezi un videoclip, asigură-te că primele 5-10 secunde de imagini vor capta atenția utilizatorilor. Dacă tu vorbești de salarii, iar videoclipul începe cu imagini ale unor dealuri înverzite, ai muncit degeaba la restul de 50 secunde.

2. Chiar dacă le-ai captat atenția cu primele 5-10 secunde, majoritatea utilizatorilor vor înceta să mai urmărească videoclipul după 30 de secunde. Asigură-te că transmiți doar ceea ce este esențial și o faci într-un mod cât mai concis și clar.



3. Dacă textul este însoțit de imagini video sau foto, asigură-te că există o legătură clară și vizibilă între cele două elemente. Un text însoțit de elemente vizuale puternice, vă rămâne întipărit în memorie multe mai bine, decât un text însoțit de grafice și tabele.

4. Chiar dacă ai un concept foarte interesant pentru o postare, încearcă să primești feedback înainte de a face public conținutul. S-ar putea ca ideea ta să nu fie înțeleasă sau să fie percepută greșit de publicul țintă.

5. Apeleză la un specialist. Chiar dacă ai impresia că ”nu e mare scofală cu Facebook-ul ăsta”, un marketer cu experiență îți poate oferi avantajul de care ai nevoie pentru a-ți depăși concurența.

Orice comentarii sunt binevenite.

duminică, 20 noiembrie 2016

Impactul vizual în digital marketing

Indiferent de mediul online în care se face digital marketing, impactul vizual este cel mai important. Cele mai captivante și ușor de reținut detalii sunt cele vizuale (nu doar în online). Fie că vorbim de forme, culori sau mișcări, întotdeauna prima impresie va fi determinată de aspectele vizuale.



Chiar dacă alegi să pubici doar text există modalități prin care poți îmbunătăți aspectul vizual. Având în vedere că rețelele de socializare nu permit modificarea tipului și marimii font-ului folosit este puțin mai greu să publici un text captivant din punct de vedere vizual. Cu toate acestea, te poți folosi de hashtag-uri, emoji-uri sau combinații de caractere speciale pentru a crea ceva care să atragă atenția publicului țintă. Este important să nu exagerezi, însă, cu aceste detalii.

Deși content-ul video a început să câștige teren anul acesta, materialele foto rămân în continuare importante și ușor de folosit. Conform ultimelor standarde, rezoluția ideală, cel puțin pentru Instagram este de 1080 X 1080. Asta nu înseamnă că o fotografie cu proporții dreptunghiulare nu poate fi atrăgătoare. Pentru Facebook este ideal ca foografia să aibă proporția de 4:3. Dincolo de asta, te poți juca cu diversele tool-uri care-ți permit să creezi colaje sau slideshow-uri.



Video este noul rege în social media. Acum, cu posibilitatea de live-streaming la îndemâna oricărui posesor de smartphone, content-ul video a căpătat o importanță deosebită. Din punct de vedere vizual este important să ai grijă cum poziționezi camera, atunci când filmezi sau faci streaming. De asemenea contează și thumbnail-ul pe care îl alegi pentru videoclipul tău. Un thumbnail interesant va convinge mai mulți utilizatori să vizualizeze clipul.

Evident după ce au trecut de primul impact, iar utilizatorii încep să citească sau să vizualizeze content-ul tău, va trebui să le oferi informație de calitate, altfel riști să îi pierzi definitiv.

joi, 17 noiembrie 2016

Cât de mult este prea mult?

Una dintre regulile de bază în comunicare este să nu exagerezi. Atunci când vrei să fii convingător este bine să nu pari disperat și să nu fii agasant. Aceleași principii se aplică și în digital marketing sau social media campaigning. Dar unde trasăm aceste limite?



Nu există o regulă general valabilă. De aceea este foarte important să studiezi publicul tău țintă înainte de a lansa o campanie în platformele de socializare. Sunt mai mulți indicatori care îți pot dezvălui dacă mesajele tale alienează fanii, în loc să-i țină aproape. Unul dintre indicatorii este interacțiunea lor cu mesajele.


De aceea este important să-ți segmentezi audiența în funcție de rețeaua de socializare în cadrul căreia derulezi campania. Facebook este despre comunicare, iar Instagram despre impactul vizual. E ok să publici 12 fotografii zilnic, dar nu este ok să transmiți 12 mesaje. Dacă vrei să transmiți mai multe mesaje, te duci pe Twitter, dar pe Facebook este mai important să construiești un dialog pe baza unei idei transmise, decât să publici mai multe idei în fiecare zi.

Cu aplicabilitate în domeniul politic, aceste aspecte sunt deosebit de importante în contextul în care publicul țintă este unul confuz și iritabil. Am vorbit într-o postare mai veche despre pericolele fragmentării în comunicare, dar la fel de periculoasă poate fi bombardarea publicului țintă cu mesaje.

Sfatul meu este să segmentați și să analizați foarte bine publicul căruia vă adresați. Pornind de la acele date prețioase puteți planifica campania de comunicare.

miercuri, 26 octombrie 2016

Ce mă motivează

Mă motivează oamenii bine pregătiți. Cei care vorbesc din experiența proprie și care nu se feresc să-și arate slăbiciunile. Sunt oameni care au avut un parcurs profesional presărat cu eșecuri, dar care au știut să transforme greșelile în lecții prețioase. Pe trei dintre acești oameni am avut ocazia să-i ascult zilele acestea în cadrul TeCOMM eCommerce Conference.



Cei care au avut vreodată contact cu SEO, știu cât de volatil este acest domeniu. Sunt zeci de aspecte de care trebui să ții cont atunci când vrei ca site-ul tău să fie printre primele afișate în rezultatele căutărilor din Google. De la Ovidiu Joița (owner iAgency) am aflat ce se întâmplă, însă, când faci SEO de proastă calitate. Ovidiu ne-a povestit din propria experiență cum un site poate ajunge de pe locul 1, pe un loc +100, dar și ce poți face să-ți repari greșelile.

De la Mihai Pătrașcu am aflat care sunt riscurile unei campanii de Black Friday care nu a fost suficient de bine pregătită. Fondatorul evoMAG a vorbit despre propriile greșeli făcute în cadrul campaniilor de Black Friday, dar și despre aspectele esențiale în pregătirea unei campanii de marketing, care urmărește un impact mare, într-un interval scurt.

Poate cel mai motivațional discurs a fost dat, însă, de Jonathan Chippindale. Cu experiență acumulată la De Beers, BBC și Cambridge, nu aveai cum să nu îi sorbi cuvintele. Mai ales că a reușit să-și transpună experiența de 25 ani în marketing, în câteva sfaturi transmise nouă timp de 30 minute. Oricâte și orice fel de activități de marketing online vei face, până la urmă vânzarea se face tot între oameni: un om vinde, iar altul cumpără. Așa s-ar rezuma una dintre ideile pe care le-a prezentat și care m-a făcut să înțeleg capacitatea senzațională de analiză și sinteză pe care o are.

Și ca să revenim, oricâte ”mulțumesc” sau ”hai că poți” auzi, nu se compară cu povestea unui profesionist, care a pornit de unde te afli tu și a reușit să ”răstoarne lumea”. Mă bucur că am avut ocazia să-i ascult pe cei trei și nu numai, în cadrul TeCOMM eCommerce Conference.

luni, 29 august 2016

Mic îndreptar al postărilor pe Facebook



1. K.I.S.S. - Keep it short & simple

Postările care au texte scurte, formate din maximum două propoziții, vor avea un reach mai rapid și mai mare, față de cele în care scriem compuneri.


sursă foto: constantcontact.com
2. Use clear photos

Atât în digital marketing, cât și în comunicarea politică există tentația de a acoperi pozele cu text. Nu este neapărat un lucru rău, atâta timp cât nu depășiți un anumit procent din suprafața fotografiei. Dacă administrați o pagină de facebook și vreți să sponsorizați o postare la care adăugați o poză, acel procent este de maximum 20%.

sursă foto: webascender.com

3. Use hashtags

Acele cuvinte care au un # în față au și un scop (deși mulți le folosesc întâmplător): hashtag-urile grupeză postările pe categorii de subiecte de interes. În mod paradoxal, un hashtag aflat în trending (la mare căutare), în momentul postării, nu vă asigură un reach mai mare. Este bine să alegeți hashtag-urile în funcție de subiectul exact al mesajului transmis, fie că e fotografie, fie că e doar text.



4. Tag people

Dacă vă permiteți, folosiți opțiunea tag pe pozele sau în textul din postarea voastră. Poate că publicul paginii sau prietenii voștri nu vor interacționa cu postarea despre Ionuț Popescu, dar prietenii săi, cu siguranță o vor face.



5. Use colorfull photos

Primul impact este cel vizual. De aceea este bine ca fotografiile să fie cât mai viu colorate sau să folosească un contrast puternic de culori. De multe ori ne oprim asupra unei postări doar pentru că o formă sau o culoare ne-a atras atenția în timp ce dădeam scroll plictisiți.

sursă foto: kuhbus.com

Despre conținut vorbim într-o altă postare!

sâmbătă, 30 iulie 2016

Câteva tutoriale utile pentru online marketing

          Din păcate, în momentul de față în România, dacă vrei să te specializezi în online marketing nu ai la dispoziție o instituție de învățământ care să-ți poată oferi așa ceva. Prin urmare, singura alternativă este să cauți diverse tutoriale pe internet. Dar aici sunt două probleme:
                    - majoritatea tutorialelor online, care oferă informație gratuită sunt la nivelul de începător și nu te ajută foarte mult;
                    - tutorialele care oferă informație de nivel mediu sau avansat sunt contra cost.

          Am reușit totuși să găsesc câteva pachete informative utile, care explică noțiunile de care aveți nevoie pentru a face primii pași în SEO, SEM, Email marketing sau social media advertising. Unul dintre ele este oferit de Google și se numește Atelierul Digital. Poate fi accesat aici. Îți faci cont sau te poți loga cu adresa de GMail. Imediat după conectare răspunzi la câteva întrebări, menite să structureze modulele care-ți vor fi prezentate, în funcție de interesele tale.



           Și Facebook oferă o gamă de tutoriale absolut gratuite și detaliate. Poartă denumirea de Blueprint și oferă informații despre tot ce ai nevoie pentru a-ți dezvolta afacerea în cea mai populară rețeaa de socializare la nivel mondial. Tutorialele fi găsite aici. Te loghezi cu contul de Facebook, evident, iar apoi îți este afișată o listă de categorii generale, care la rândul lor au zeci de module.



            Nu în ultimul rând, găsiți tutoriale nișate strict pe SEO și la Udemy. Sunt structurate pe 2 nivele (începător și avansat) și oferă o serie materiale video destul de ample. Le puteți găsi aici.



            Pentru cineva care vrea să vadă cu ce se mănâncă online marketing sau pentru cei care vor să știe mai multe, recomand cele 3 surse de informare gratuite.

miercuri, 22 iunie 2016

3 golden rules in online marketing

There are many, but only 3 are my golden rules:

sursa: delivra.com


1. You can`t sell a product you don`t believe in!

It doesn`t matter if it`s a pair of shoes or a political candidate, you can`t properly market something you are not convinced is good for the consumer.

2. There`s a thin line between proper marketing and overdoing it.

You always have to consider what is the optimum amount of money, time and effort you should spend on each marketing campaign. There`s a chance you might be allocating too many resources for a campaign that is necessary, but wich doesn`t get you the ROI you expect.

3. Stay on top of the game.

Online marketing is a dynamic industry. In order to be able to market products at a competitive level you have to keep adjusting, adapting and learning each day. All the money in the world isn`t going to make a difference if you`re using outdated software or are lacking the proper knowledge.

P.S. Alway keep an open mind! The best ideas come from where you least expect it.


marți, 17 mai 2016

Pericolele fragmentării în comunicare

Prinși în euforia comunicării online oamenii au tendința să uite o regulă elementară în acest domeniu: unitatea surselor.

Comunicarea în mediul online, în special în social-media funcționează cel mai bine atunci când este făcută în primul rând pe verticală și apoi pe orizontală. Ideal ar fi ca emițătorul să aibă 3 calități: credibilitate, vizibilitate și constanță. Iar pentru a atinge aceste 3 calități este nevoie de multă muncă creativă și sistematică.

sursă foto: memoryofhistory.it


Dacă o companie sau persoană publică este văzută drept credibilă va fi mult mai probabil ca receptorii să multiplice informatia primită. Dacă acea companie sau persoană publică lansează în mod constat, după un anumit orar/tipar/plan editorial mesajele, receptorii se vor obișnui să caute și să aștepte cu anticipație acele informații. Odată ce aceste 2 criterii sunt îndeplinite, vizibilitatea apare de la sine.

Ce se întâmplă, însă, dacă același mesaj este lansat în mod intenționat din 2, 3 sau 12 surse? Pericolele sunt multiple. Unu la mână, sursa principală își va pierde credibilitatea, deoarece va fi asociată cu sursele secundare, create pentru un scop de moment. Doi la mână, receptorii vor fi dezorientați și chiar agasați de aceiași informație care continuă să vină, de mai multe ori pe oră/zi. Asta va duce la scăderea vizibilității sursei principale. Trei la mână mesajul își va pierde din putere și-și va rata scopul.

Cu alte cuvinte și în comunicare e valabilă zicala cu ”una și bună”. Se aplică și în politică, să știți!

joi, 12 mai 2016

Uneltele potrivite pentru comunicare și marketing

Vă vorbeam ieri despre dificultățile creației în marketing și comunicare. Cred că ar fi util să vorbim și despre ”uneltele” de care ai nevoie pentru a activa în aceste domenii.

Înainte de toate, dacă nu ai cont pe facebook, instagram și twitter, nu are rost să citești mai departe. Orice bun comunicator sau marketer știe că fără aceste instrumente de bază, care îți permit accesul la posiblitățile nelimitate ale social media, nu vei avea aproape nicio șansă de succes. Da, marketingul și comunicarea tradițională prin intermediul mass media sau mijloacele tradiționale de pliantare încă contează în România. Dar ceea ce se întâmplă în mediul online, cu precădere în rețelele de socializare trage foarte mult la cântar.

sursă foto: bluemarket.es

Bun. Avem conturi de socializare, ce punem pe ele? Dacă la prima parte investiția e egală cu zero, pentru crearea de content online ai nevoie de resurse materiale și financiare. Cât de multe sau costisitoare, depinde de cât de amplă vrei să fie campania. Înainte de toate ai nevoie de un laptop bun. Prin laptop bun înțeleg unul care să-ți permită să faci editare foto și video, fără să trebuiască să ieși la țigară când dai export movie, pentru că alt soft nu mai poate rula simultan pe laptop.

Apoi, dacă vrei să nu apelezi la terți (și implicit să reduci costurile) ai nevoie de un aparat foto și o cameră video. Sunt unelte esențiale, mai ales în comunicare. Impactul vizual este mult mai puternic decât cel al ideilor. Iar, odată ce ai adunat material foto și video, vei avea nevoie de softuri de editare. Aici prefer să nu dau nume. Sunt softuri consacrate ale Adobe, care, deși sunt greu de ”stăpânit”, îți oferă posibilități de a edita în detaliu materialul brut. Doar că licențele pentru aceste softuri sunt destul de costisitoare. Există și variante free, nu vă speriați. Oricum, investiția inițială într-un soft profesionist își va dovedi valoarea cu vârf și îndesat.



Dincolo de rețelele de socializare este esențial să lucrezi și cu alte metode de a livra materialul către potențialii clienți/consumatori. Aici vorbim în primul rând despre o pagină de internet. Există mii de companii care îți pun la dispoziție uneletele necesare pentru a-ți crea propriul site, chiar dacă nu ai experiență în domeniu. E totuși mai bine să apelezi la un specialist. Asta deoarece, odată creat, va trebui optimizat pentru indexarea în motoarele de căutare. Degeaba ai economisit câteva sute de euro la construcția site-ului, dacă e pe locul 23.456.789 în motoarele de căutare.

Mai ai nevoie și de un blog. Platformele cele mai cunoscute sunt Blogger și Wordpress. Fiecare are plusurile și minusurile ei. Aici nu e nevoie neapărat de specialiști. Câteva ore de butonat îți vor asigura succesul în a-ți crea aspectul dorit pentru blogul tau.

sursă foto: comindware.com


În funcție de ceea ce ”vinzi” va trebui să apelezi și la metode de marketing sponzorizat. Aici vorbim de AdWords, newsletter, email marketing, SMS marketing, reclame sau postări sponsorizate pe rețelele de socializare și altele.

După ce ai prins în buget toate aceste aspecte, trebuie analizat ”produsul” și stabilit ”ambalajul”, precum și modalitățile de targetare. Despre astea vorbim într-o altă postare.