miercuri, 30 martie 2016

Motivația ca mijloc pentru succes

Mereu auzim discursuri motivaționale de genul ”dacă îți dorești cu adevărat, vei reuși”. Nu am crezut niciodată în starea de spirit ca fiind o condiție pentru reușita în viață. Nu cred că poți obține un job dacă rânjești cu gura până la urechi în timpul interviului. Pe de altă, nici cu fața de înmormântare nu o să ai mai mult succes.

Ceea ce am descoperit este că cel mai dificil lucru, atunci când ai un neajuns (nu contează că e fizic, financiar, emoțional sau intelectual) este să te mobilizezi pentru a produce schimbarea de care ai nevoie. Vorba aia, începutu-i mai greu, nu? Ei bine, lucrurile nu sunt așa simple.

Cred că cel mai relevant exemplu este cel al unei persoane care vrea să se apuce de sport pentru a slăbi. Știm cu toții poveștile cu ”de luni, după paști, de luna viitoare sau să treacă iarna și mă apuc de sală”. Din păcate o atitudine de genul acesta implică din start lipsa motivației. Dacă îți dorești cu adevărat ceva, atunci te apuci să muncești pentru a obține rezultate. Dacă vei reuși sau nu, dacă va dura o lună sau 3 ani, nu poți ști cu certitudine tot timpul. Ceea pot afirma cu siguranță este că orice pas făcut înspre realizarea obiectivelor, oricât de mic ar fi, te aduce mai aproape de rezultatele dorite.

sursă foto: motivateplay.com


Cum obținem motivația? Depinde de fiecare persoană și obiectiv în parte. Ceea ce funcționează, însă, cu certitudine la oricine este segmentare obiectului general. Fie că vorbim de obținerea unui trup perferct, a unui job, terminarea unui proiect sau scrierea unei cărți, esențial este să cunoști pașii pe care trebuie să-i faci. După o analiză riguroasă a etapelor pe care trebuie să le parcurgi, poți să-ți stabilești obiective intermediare, a căror ”cucerire” îți va crea senzația de împlinire și îți va elimina starea de deznădejde și de apatie.

Dau din nou exemplul unei persoane care vrea să ajungă de la 100 kg, la 70 kg. Oricine a făcut vreodată sport știe că așa ceva nu se obține peste noapte. Poate dura un an, doi sau trei, depinde de metabolismul și determinarea fiecărei persoane. În acest condiții este firesc să te cuprindă deznădejdea. Cu toate că avantajele slăbirii a 30 kg sunt imense, gândul la cei 3 ani de muncă, care te așteaptă, pot să frâneze orice pornire spre atingerea obiectivului. Și atunci, ce-i de făcut?

Cea mai eficientă metodă este împărțirea procesului de atingere a obiectuvului final în etape. În contextul dat putem vorbi despre creșterea rezistenței la diverse tipuri de exerciții, de obținerea une stări de sănătate din ce în ce mai bune și, evident, de pierderea kilogramelor în plus. Toate aceste aspecte pot fi segmentate și stabilite ca obiective pe termen scurt. Cine nu se simte mai bine atunci când nu a trecut o zi fără să facă ceva din ceea ce și-a propus (nu contează că obiectivele sunt banale, gen să curețe oginda din baie)? Regula este general valabilă, pentru orice tip de obiective și poate face diferența dintre abandon sau succes.

Și mai există un pericol: starea de complăcere. Sunt multe persoane care preferă să se mulțumească și să învețe să se împace cu neajunsul pe care-l au, decât să se mobilizeze pentru a produce schimbarea dorită. Nu putem să ne propunem ca obiectiv realist câștigul premiului mare la loterie, dar este important să recunoaștem atunci când o situație neplăcută poate fi schimbată și să acționăm în consecință.

Succes!