sâmbătă, 29 decembrie 2012

Cocalarul de baltă, hipioţii colerici, fecioarele speriate şi John Doe

Există 4 feluri de comentatori pe internet, după părerea mea. Poate cel mai răspândit este al bădăranilor. Sunt acei retardaţi, de multe ori minori plini de bube, care nu-şi asumă nicio identitate reală şi mereu sunt supăraţi pe cineva sau ceva. Sunt oamenii care nu au păreri proprii, dar le înjură de mama focului pe ale altora. Sunt needucaţi, grosolani şi în cea mai mare parte au corespondent în viaţa reală "cocalarul de baltă".



Sunt apoi cei care-şi asumă o identitate reală şi fac din a terfeli opiniile altora scopul lor suprem în viaţă. Aceşti "hipioţi colerici" se percep drept salvatori ai planetei, iar armele lor sunt comentariile, de multe ori, pe lângă subiect. Şi ca orice salvator al planetei, nu cedează decât atunci când toată lumea acceptă opinia lor drept adevăr unic sau atunci când în schemă îşi face apariţia cocalarul de baltă, care-i ameninţă că "pune şmecherii pe ei". În această categorie regăsim de cele mai multe ori oameni aflaţi la criza vârstei de mijloc sau studenţi care au "prizat" prea mult praf de pe cărţile din bibliotecă.



Există şi anonimii. Pot fi pe drept numiţi "devoratori" ai internetului. Petrec toată ziua urmărind activitatea, pozele, comentariile altora, dar niciodată nu se implică. Sunt nişte "fecioare speriate" de reacţia celor din jur şi de aceea poza de profil sau avatar este vreun obiect sau personaj celebru. Nu au folosit niciodată opţiunea de status pe facebook, dar îşi propun în fiecare zi să o facă. Mereu se gândesc să pornească propriul blog sau să comenteze măcar pe blogurile altora, dar se tem că cineva (prin cineva înţelegem "hipioţii colerici" şi "cocalarii de baltă") va râde sau le va critica opiniile. Ca să se liniştească îşi spune mereu că e deasupra celor care socializează pe internet şi nu merită să se implice. Aici nu există limită de vârstă.



Cel de-al patrulea fel de comentatori, poate cel mai apropiat de normalitate este John Doe. Aici se încadrează puţinele persoane cărora "piticii de pe creier" le lipsesc şi care au toate doagele la locul lor. Sunt oameni care nu aşteaptă reacţii de vreo anumită natură atunci scriu ceva pe blog sau îşi schimbă statusul pe facebook. Nici aici nu există limită de vârstă, dar specimenele sunt foarte rare.



Tu, unde te încadrezi?



sursă foto: cocapalace.wordpress.com / mommzgoggles.com / lillieammann.com

Niciun comentariu: