vineri, 30 decembrie 2011

O stare de lehamite....

Am aşa o stare de lehamite pe ultima sută de metri. Poate e şi faptul că nu am planuri strălucite anul acesta de revelion. O să stau pe acasă cu ceva prieteni. Nimic spectaculos. Dar nu despre asta vreau să vorbesc.

Am o stare de lehamite pentru că nici anul acesta nu am reuşit să fac ce mi-am propus la trecerea dintre 2010 şi 2011. Planurile de a mă muta în chirie şi a face şcoala de şoferi mi-au fost încurcate de micile probleme financiare/salarii scăzute/schimbare job-ului. Şi apropo de asta, a fost un an, la fel ca ultimii 4, în care mi-am schimbat locul de muncă. Direct TV e a 4-a televiziune la care am ales să lucrez. Şi pentru cei pe care-i roade curiozitatea, am ales bine să mă mut la Direct TV, inclusiv din punct de vedere financiar. (ce-o să fie pe viitor rămâne de văzut)

2011 a fost şi anul în care mi-am schimbat partenerul de viaţă. Mă bucur că am cunoscut-o pe Oana. După 9 luni, în care am trecut prin multe împreună, ne înţelegem foarte bine. E o relaţie aşa cum ar trebui să fie orice relaţie. Bazată pe afecţiune şi respect.

Cât despre 2012 nu îmi propun nimic, că viaţa e plină de surprize. Ce-a fi, a fi. Doamne ajută şi la mulţi ani!

Niciun comentariu: