duminică, 18 decembrie 2011

CONCURS DE SMS-URI: FACEŢI O URARE CELOR DRAGI ŞI CÂŞTIGAŢI MULTE PREMII


Sărbătorile de iarnă ne aduc în suflet lumină şi ne fac pe toţi să fim mai buni, mai inspiraţi. Apropierea acestora a dat prilejul  Organizaţiei PNL Beclean să demareze începând cu data de 13 decembrie 2011, un concurs prin care localnicii sunt invitaţi să redacteze  gânduri pentru cei dragi, cu ocazia Crăciunului, sub forma unui sms.
                   
Comisia de evaluare va fi formată din preşedintele Stelian Dolha, d-na profesor Simona Konradi şi cei trei vicepreşedinţi ai organizaţiei locale - Ţermure Liviu, Cristian Cârlig, Vasile Cocoi.

 Mesajele pot fi trimise până în data de 21 decembrie 2011, pe adresele pnlbeclean@gmail.ro sau termureliviu@yahoo.com, concurenţii fiind rugaţi să menţioneze în e-mail numele şi numărul de telefon.
                   Autorii textelor pe care comisia le va considera cele mai reuşite şi originale, vor fi răsplătiţi astfel:
                                            Premiul I: - telefon mobil;
                                            Premiul II: -  cameră web cu microfon;
                                            Premiul III: - stick ( 8 GB );
                 

Niciun comentariu: