miercuri, 5 octombrie 2011

Comunicate de presă inutile

Prefectura sau consiliul judeţean sunt doar două dintre instituţiile în cadrul cărora oamenii însărcinaţi cu relaţia cu presa şi-au asumat şi rolul de jurnalişti. Numai că sunt nişte jurnalişti slab pregătiţi.

Nu ştiu alţii ce părere au, dar eu unul m-am săturat să primesc comunicate de presă în genul "ieri la sediul", "ieri a avut loc" sau "s-a întâlnit astăzi". Mai clar, să înţeleagă toate minţile luminate din instituţiile bugetare: nu am nevoie de comunicatge în care îmi spuneţi că a fost sau s-a întâmplat; nu am nevoie de comunicate de presă în care să-mi trimiteţi o ştire gata scrisă, despre un eveniment la care nu am fost invitat; la fel cum nu am nevoie sa fiu bombardat de 70 de ori cu acelaşi email (aviz domnişoarei sau doamnei de la prefectură).



Dacă în calitatea voastră de oameni care asigură relaţia instituţiei cu presa sau în calitatea voastră de directori ai unei instituţii, v-aţi obosi măcar 10 minute să înţelegeţi ce înseamnă o ştire adevărată, aţi înţelege că e vorba în primul rând de ceva care să aducă un elemnt inedit şi nu prezentările săptămânale a aceloraşi lucruri la care se mai adaugă o piatră, un şurub sau un litru de vopsea.

Aţi mai înţelege că eu ca angajat al unei televiziuni am nevoie să fiu prezent la acel eveniment pentru a scrie despre el. De aceea sunt angajat ca să merg, să văd cu ochii mei şi să aud cu urechile mele ce şi cum se întâmplă, pentru ca apoi să pot transmite cât mai exact informaţia mai departe.Dacă ajung să preiau informaţia aleasă în aşa fel încât totul să pară roz, atunci devin şi eu inutil ca jurnalist, la fel cum sunt comunicatele trimise de mulţi dintre voi.



Şi acum referitor strict la prefectură. Dacă tot nu ne invitaţi la evenimente, dar aveţi totuşi ceva important de spus, ţineţi cont de faptul că un comunicat nu se trimite la 6 ore după ce a avut loc evenimentul. Asta în dondiţiile în care la ora 17:14 jurnalul e gata şi nu mai intră nimic nou, decât dacă e o mega ştire (ceea ce întâlnirea cu primarii nu a fost).

Dacă tot nu ne invitaţi la evenimente în care se vorbeşte despre proiecte de infrastructură şi alte invetiţii de maximă importanţă pentru cetăţenii beneficiari şi plătitori de taxe (cum a fost şedinţa de ieri în care preşedintele CJ şi-a prezentat portofoliul sau cea cu primarii, cu proiectele pe măsura 322 şi 125), nu vă mai obosiţi să trimiteţi comunicate. Nu avem nevoie de ele!!!

Un comentariu:

Ancuta spunea...

felicitari Vladut, punct ochit, punct lovit!!! sper insa sa tina cont cineva de "sfaturile" tale...