duminică, 28 noiembrie 2010

Mini-şedinţa de guvern

Mini-şedinţa de guvern de ieri, de la Bistriţa, aşa cum o numea şi premierul Emil Boc, a generat o întreagă paletă de reacţii, care mai de care mai colorate. Mă uit prin presă şi pe de o parte văd articolele, care surprind mai mult sau mai puţin obiectiv ce s-a întâmplat; care, din motive de spaţiu, au redat mai mult sau mai puţin din ce s-a vorbit.



Pe de altă parte avem editorialele şi impresiile blogerilor, printre care şi eu. Şi avem editoriale, taică, clădite pe o întreagă gamă de trăiri, de la ură, dispreţ şi milă, până la respect, apreciere şi chiar adoraţie. Îi avem pe cei care îi adresează lui Ioan Oltean şi echipei sincere felicitări; care au surprins esenţialul din discursurile miniştrilor şi ale premierului. Îi avem, însă, şi pe cei care din tot ce s-a întâmplat acolo nu au înţeles decât că ţara merge prost şi miniştrii cu tot PD-L-ul sunt vinovaţi.

Bun, e treaba fiecăruiă cum şi ce înţelege din ceea ce-l înconjoară, dar să ajungi să nu mai vezi altceva decât roşu în faţa ochilor, mi se pare că nu prea mai ai ce căuta în presă. Asta dacă ne luăm după teoriile din facultate. Că dacă ne luăm după cutume, nu eşti jurnalist dacă nu ai căzut într-o extremă sau alta. Şi încă o chestie ciudată cu editorialele astea. Mai nou ele nu mai exprimă politica redacţională, asta deoarece sunt scrise de colaboratori (şi nu spun mai multe despre credibilitatea acestor "colaboratori" pentru că este un subiect devorat deja de alţi bloggeri) şi într-o zi sunt pro ceva, altă zi sunt anti acel ceva. Sau mai apar câte două pe acelaşi subiect, în acelaşi ziar, dar cu poziţii diferite.



Acum, bineînţeles, când vorbeşti de presă totul este relativ. De aceea înclin să cred că trăirile acestea exprimate în editoriale nu sunt aşa profunde, ci poate sunt menite doar să trezească sentimente celor care le citesc. Şi reuşesc cu vârf şi îndesat. Aşa se face că apare şi a treia categorie de reacţii la evenimentul de ieri. Mă refer la reacţiile oamenilor de rând, care îşi exprimă oful în comentarii pe online-urile din oraş. Aici gama e prea variată ca să le mai inventariez. Spun doar atât, că oamenii se simt mai uşuraţi dacă îşi varsă amarul pe internet, unde ştiu că îi citeşte şi vecina şi vecinu, decât dacă ar povesti cu cineva.

Şi la final ca să îmi dau şi eu cu părerea despre ce s-a întâmplat ieri la Centrul Cultural Municipal vă spun doar atât: s-a întâmplat exact ceea ce trebuia să se întâmple sau, mai bine zis, ce era firesc să se întâmple. Nimic mai mult, nimic mai puţin. Cine reuşeşte să vadă politica pe toate părţile, înţelege la ce mă refer.

Niciun comentariu: