duminică, 17 octombrie 2010

Un jurnalist grăbit

Cea mai importantă resursă, după informaţie, cu care lucrează un jurnalist este timpul. Fiecare secundă ajunge să conteze, atunci când alergi ca descreieratul să dai primul informaţia mai departe. Dacă la ziar şi într-o oarecare măsură şi la radio, nu prea contează să fii acolo fizic pentru a putea face ştirea, la televiziune lucrurile stau cu totul altfel. Aşa se face că ultimii doi ani şi jumătate pentru mine au fost calculaţi de cele mai multe ori la minut, aproape zi de zi.


Unul dintre cele mai dificile aspecte ale muncii în televiziune cu care trebuie să te acomodezi este că munca ta nu se încheie niciodată. Nu ai program de 8 ore, nu ai weekenduri, nu ai sărbători şi nici concediul nu este ce ar trebui să fie. Eşti condiţionat de evenimente, iar în rest nu mai contează altceva. Nu contează cât e de frig sau cald, nu contează că nu ai mancat, nu contează că ai febră şi de abia mai stai în picioare.





Îmi amintesc, la alegerile europarlamentare din 2009, am avut jurnal local din 2 în 2 ore în ziua votării. Am plecat duminică la 6:30 de acasă şi am ajuns luni la 6:30 de la muncă. Cam acesta este sistemul în care se lucrează în televiziune. Dacă evenimentul durează 3 zile, 3 zile stai şi tu pe teren. Cum de altfel s-a şi întâmplat când s-a prăbuşit acel avion în lacul Brăteni, în noiembrie anul trecut. 3 zile, de la 8 dimineaţă până seara pe la 9, am stat acolo cu colegii de la naţionale.




Acestea sunt cazurile, să le spunem, excepţionale, de mai sus. Dar o zi obişnuită a mea, începe la 8 dimineaţa şi se termină, în cel mai bun caz, la ora 19, atunci când ies pe uşa redacţiei. Iar în timpul zilei, mănânci când apuci, fumezi când apuci, bei cafea când apuci, în rest eşti într-un continuu dute-vino.

De multe ori, când îi vedeam pe cei de la citynews sau bistriţeanul că la 4 sau uneori mai repede, mergeau liniştiţi acasă, mă întrebam de ce mai rămân în televiziune. Răspunsul mi-l dau tot singur, de fiecare dată când văd o ştire făcută cum trebuie la televizor. E cea mai complexă formă de jurnalism, ştirea de televiziune. Mă refer însă la o ştire făcută bine, unde gândeşti şi analizezi până şi unghiul din care filmezi cartofii de pe taraba din piaţă. O ştire ca un film.

Mai mult decât atât, nu aş schimba toată alergătura asta, pentru nimic în lume. Atunci când munca e grea ies la suprafaţă oamenii valoroşi.

Un comentariu:

catalinarlc spunea...

Bravo! Tine-o tot asa!!Atata timp cat inca mai ai satisfactia ca faci bine ceea ce faci esti pe drumul cel bun.
Esti unul din putinii norocosi care fac ceea ce le place...