marți, 28 septembrie 2010

Puterea informaţiei şi concurenţa între "moguli"

Informaţia este moneda de schimb din presă. Informaţia este pasta din pixurile noastre. Informaţia este putere.
Una dintre cele mai importante calităţi ale unui bun jurnalist este aceea de a fi bine informat şi, bineînţeles, la timp. Fără informaţie, surse, numere de telefon eşti mort, egal cu zero în presă.



Am scris lucrurile de mai sus pentru a elimina orice comentariu gen, habar n-ai ce înseamnă informaţia pentru un reporter. Ceea ce continuă să mă uimească, încă de la prima conferinţă de presă la care am participat, este bătălia care se dă între mogulaşii locali şi subalternii lor pentru o frântură de informaţie. Jurnaliştii sunt învrăjbiţi de şefii lor, care prin noroc sau alte mijloace s-au trezit "mogulaşi" peste noapte, să nu sufle nici o vorbă la nimeni, despre nimic. Să nu spună nici o informaţie la nimeni din afara redacţiei, dacă se poate să nici nu stea unii lângă alţii la conferinţe, să păstreze distanţa atât pe plan personal, cât şi pe plan profesional faţă de colegii din alte redacţii. Toate acestea pentru a avea un jurnal cât mai bun, evident. Că deh, concurenţa e mare şi poate fuge publicitatea la vecinu.



În presă nu se mai încurajează formarea unui stil propriu de exprimare şi gândirea liberă care conduce de cele mai multe ori la subiectele adevărate de presă (vise despre care ni se povestea în facultate). Mogulaşii îşi antrenează angajaţii precum soldaţii, să funcţioneze după nişte şabloane bine determinate, care să aducă bani patronului şi sponsorilor politici de rigoare.



Aşa se face că reporterii neavând o gândire creativă şi fiind suprasolicitaţi să facă câte 5-8 ştiri pe zi (ca şefu să nu plătească prea mulţi oameni) ajung să scrie mereu despre aceleaşi evenimente. Şi cum toţi scriu despre evenimente, o informaţie gen la 10 firma x lansează proiectul y, a ajuns să fie "preţioasă". Astfel că soldăţeii o ţin la secret, da de, da de nu află concurenţa şi suntem singurii care dau ştirea. Aceste lucruri sunt cu atât mai vizibile în televziune.


În toate aceste lucruri, eu cu judecata mea limitată şi încă neformată văd două greşeli.Ce nu înţeleg  "mogulaşii" este că adevărata bătălie aici în provincia numită Bistriţa-Năsăud se dă pe aria de acoperire şi nu grila de emisie. Atâta timp cât nu există cel puţin 2 televiziuni care să se vadă la fiecare televizor din judeţ, prea puţin contează că Maria din Leşu vede ştirea mai repede, decât Ioana din Ilva, dar la posturi diferite. Abia atunci când ambele doamne au ocazia să vadă aceeaşi ştire la 2 televiziuni, la aceeaşi oră, contează cum îmbraci informaţia şi care este ştirea care le-o oferi.


În al doilea rând puterea unui grup este dată de suma indivizilor care îl compun. La fel e şi cu breasla jurnaliştilor. Dacă tot ne punem piedică unii la alţii şi suntem vânduţi încă de la deschidere intereselor capitaliste ale unora, nu putem reprezenta a patra putere în stat. Ceea ce nu o să poată înţelege cei de la birouri niciodată este că reporterul individualist, nu o să fie niciodată la fel de bun ca cel care ajută şi este ajutat la nevoie de colegii de breaslă. Căci nimeni nu este perfect şi "erarre humanum est", dar "sed perseverare diabolicum".


Poate unii o să spună că sunt ipocrit, alţii că sunt visător. Un lucru ştiu, de unul singur nu aş fi ajuns unde sunt astăzi. Dacă nu ar fi fost oameni care să mă înveţe, să mă ajute cu un număr de telefon, cu imagini, cu o informaţie, nu eram aici unde sunt. Cât despre cei care au impresia că mierea curge la nesfârşit pe gratis, aveţi grijă că borcanul tocmai s-a închis.

P.S. Îmi cer scuze pentru eventualele greşeli de redactare, pe care sunt convins că un cititor avizat o să le observe. Este târziu şi nu am nici un chef să recitesc de 2 ori ce am scris.

Un comentariu:

tina spunea...

faptele si atitudinile descrise de tine sunt de-a dreptul o caracteristica a presei bistritene. am mai intrebat si in alte judete si, vorba aceea, ca la noi la nimenea! asa ca ori ne adaptam, ori ne mutam! :)