duminică, 26 septembrie 2010

Despre neîncredere

Mi-am dat seama, din nou, weekendul acesta, că încrederea e mare lucru. Un om în care să ai încredere şi care să aibă încredere la rândul lui în tine, rar întâlneşti. Nu ştiu de ce, dar mi se pare că în ultima vreme oamenii au devenit foarte secretoşi. (pe lângă faptul că s-au înrăit) Mulţi oameni pe care i-am cunoscut mai nou, pornesc de la premiza că oare ce vrea şi ăsta de la mine şi se feresc, te privesc cu neîncredere. Nu ar trebui să fie aşa. Bineînţeles, nu te apuci din prima să-ţi verşi sufletul cuiva, dar există acea minimă încredere necesară, fără de care nu poţi pune bazele unei relaţii, fie ea de muncă, amiciţie sau prietenie.

Des mi s-a întâmplat să aud chestii în genul mă duc undeva, vorbesc cu cineva, mă întâlnesc cu altcineva, am avut ceva de făcut etc. Nu că ar fi treaba mea să cunosc în profunzime viaţa personală a lui x sau a lui z. Dar când întreb "ce mai faci?" şi primesc un răspuns de genul, fireşte că îmi pun şi eu problema că omul respectiv are ceva de ascuns.

Pe de altă parte, eu sunt sincer din fire şi îmi place să fiu direct cu oamenii. Dacă văd ceva plăcut la cineva îi spun, la fel dacă văd ceva rău. Problema este că oamenii au devenit atât de înrăiţi încât nu mai sunt în stare să recunoască sinceritatea şi o văr ca pe o prefăcătorie.

Totodată, îmi place să mi se spună în faţă când greşesc. Poate o să dau şi peste oameni de genul. Deocamdată nu prea i-am întâlnit.

Un comentariu:

Kitty spunea...

Poate ca nu e numai neincredere, poate e si frica sau nevoia de a te feri de "ochii lumii". Orice ar fi e clar ca relatiile de orice fel au ajuns simple modalitati de a rezolva probleme. Totusi, inca in dictionar PRIETEN = Persoană de care cineva este legat printr-o afecțiune deosebită, bazată pe încredere și stimă reciprocă, pe idei sau principii comune...asa ca cine stie, poate mai e o sansa...