sâmbătă, 4 septembrie 2010

Am făcut şi pasul acesta

După cum unii au aflat deja m-am mutat la TV Bistriţa. Motivaţia acestei decizii mă priveşte numai pe nime, de aceea nu o să ofer explicaţii în acest sens. Ce pot să vă spun este că mi-a fost foarte greu să mă despart de Realitatea TV, nu de ceea ce reprezintă, ci de oamenii cu care am lucrat în medie 10 ore pe zi, timp de un an şi jumătate. Aceşti oameni mi-au devenit o a doua familie şi cu ei am împărţit tot ce a fost mai bun şi rău.


Cât despre noul loc de muncă, pot să spun după primele 3 zile că am întâlnit o echipă de oameni frumoşi, dornici să înveţe şi să transforme TV Bistriţa într-o televiziune profesionistă, cu un program de calitate, care va conţine de toate pentru toţi. Eu unul mă ocup de tot ce înseamnă Ştirile TV Bistriţa (în fiecare zi de luni până vineri, de la 18:00 la 19:00). De asemenea voi modera talk show-ul politic Analiză şi Sinteză (vineri de la 20:00, la 22:00), emisiunea Actualitatea Sportivă (luni de la 19:00, la 20:00) şi încă un talk show cu o tematică diversă (luni de la 21:00, la 22:00).

Consideraţi că este un nou început pentru TV Bistriţa şi aveţi răbdare cu noi, o să fim din ce în ce mai buni, pe zi ce trece.

----------------------------------------------------------------------------
În altă ordine de idei, trebuie să spun că m-a surprin reacţia unor colegi de breaslă, prieteni şi cunoscuţi, care uită de unde au plecat şi simt nevoia să afirme mereu că sunt cei mai buni. Aşa o fi. Un lucru vreau să vă spun: nu uitaţi de unde aţi plecat şi mai ales cine v-a ajutat să ajungeţi acolo.

Un comentariu:

Anda spunea...

Felicitari... si succes la noul loc de munca ;)