joi, 6 mai 2010

Un fior rece

Un fior rece mi-a trecut astăzi pe şira spinării, când, aşteptând să înceapă jurnalul, urmăream declaraţiile lui Băsescu. În stânga mea în platou, fostul ministru secretar de stat în educaţie, Doina Pană şi secretarul general UJSLI, Emil Mocean. Trebuia să urmeze o dezbatere incisivă asupra impactului modificărilor pe care învăţământul le-a suferit în ultimii ani. (cel puţin aşa îmi doream eu să fie) La 18:11 ne anunţă bucureştiul că nu mai intrăm, iar pe ecran au apărut burtierele galbene, aducătoare de veşti proaste.

Şi ce veşti proaste. Scad salariile, scad pensiile, scade ajutorul de şomaj. Încă o lovitură acolo unde doare mai tare. Nu se fac reduceri de posturi, dar dacă tot rămânem măcar să mai strângem cureaua. Că deh, nici FMI nu acordă împrumuturi pe ochi frumoşi.

Şi stăteam eu aşa într-un cot, încercând să absorb impactul a ceea ce ni se spunea de omul numărul 1 din România. Observ însâ că vorbele pe care le auzeam eu, că burtierele cât o treime din ecran, nu trezeau aceleaşi reacţii celor din jurul meu. Încep să cred că odată cu vârsta, odată cu eşecurile repetate, capeţi o "nesimţire", să-i spun aşa. Oamenii nu mai sunt în stare sau nu au chef să reacţioneze aşa cum ar trebui, atunci când ar trebui.

Poate va fi cum zic unii. S-a dat un tun de 25, respectiv 15 la sută, pentru ca scădera reală, care va fi mai mică, să nu mai sune atât de rău. Cert este că, oricum ai lua-o, bine nu va fi. Deşi ar trebui să judec la rece, să văd cum aş putea scoate o ştire, o dezbatere, un live interesant din toată treaba asta, nu pot să nu mă întreb, da noi din ce mai trăim? Zecile de mii de şomeri şi pensionari, care nu mai au nici un control asupra vieţii lor, ce ar trebui să facă acum? Să nu reacţioneze, căci sunt obişnuiţi ca viaţa să le dea lămâi, sau să iasă în stradă?

Nu ştiu alţii ce cred, dar eu sunt convins că vom avea două luni interesante, de acum înainte. Mâine seară o să încerc să aflu cum vor reacţiona cei care ar trebui să o facă în numele nostru. Voi avea pe lângă dezbaterea programată pentru astăzi (care am amânat-o pe mâine) şi o dezbatere de o jumătate de oră, legată de aceste noutăţi. Am reuşit să încropesc şi o listă de invitaţi: Doru Hodoş, lider CNS Cartel Alfa, Adina Raţiu preşedinte BNS B-N, sper să fie şi Vasile Bar, preşedintele Camerei de Comerţ şi, de ce nu, Ioan Oltean, preşedinte PD-L B-N. Cei care sunt curioşi să dea un ochi şi pe la noi.

Niciun comentariu: