duminică, 2 mai 2010

Inevitabil

Inevitabil te consumă. Mă refer la meseria asta nenorocită de jurnalist. De ce? Pentru că trebuie să fii peste tot, să şti tot, să dai primul, să alergi după exclusivitate şi, nu în ultimul rând, să fii obiectiv. Sari din pat şi ai fugit oricând e nevoie.

Nu există weekend-uri libere şi cu atât mai puţin concedii, în adevăratul sens al cuvântului, când se presupune că te deconectezi de la tot şi te relaxezi. Te culci puţin pe o ureche şi ţi-au luat-o alţii înainte. Şi atunci primeşti inevitabilul telefon, când în receptor auzi o voce iritantă, care te întreabă: "noi de ce nu ştim?", "noi unde am fost", "hai să ne grăbim vă rog, poate dăm şi un live".

5 cafele, 20 de ţigări, beta, off cu sincron, direct cu off, dai gata jurnal, alergi cu desfăşurătoarele, te pui frumos pe scaun şi când auzi în cască "3,2,1, eşti", te rogi la dumnezeu să nu fi greşit nimic pe burtiere, în texte şi să nu te apuce chiar atunci tusea, de care nu mai scapi de o săptămână.

La sfârşit de zi, câine, câineşte, tragi linie şi vezi că de fapt nu ai realizat mare lucru. Chiar dacă ai alergat ca un apucat, totul s-a scurs în cele 15 minute de "prime time". Mâine va trebui să faci mai mult, mai bine, că "oricând se găseşte cineva dispus să-ţi ia locul".