miercuri, 5 mai 2010

Dezamăgiri

Când viaţa îţi dă lămâi, cică trebuie să faci lemonadă. (sau e limonadă? o să mă corecteze cu siguranţă cineva) Aşa îmi vine să arunc lămâile nenorocite la gunoi. M-am săturat de lămâi, promisiuni şi discursuri cu şi despre ce înseamnă capitalismul şi valoarea unei ştiri. Mi-am dat seama că oamenii "mari" sunt cu atât mai speriaţi de capitalism, cu cât au mai mult de pierdut, mai ales acum la bătrâneţe, când încearcă să-şi pună fundul la adăpost de orice instabilitate politico-financiară.

Când dai cu fundul de pământ mereu vor fi aceia care au o soluţie. Puţini, foarte puţini sunt, însă, în stare să o pună în aplicare.

Ne amăgim cu iluzia unei prese libere. Ne simţim liberi atunci când scriem ştirile noastre banale cu străzi desfundate, inundaţii, cheltuieli nesimţite la primărie sau consiliul judeţean. Primim o palmă, însă, în ziua de salariu când aflăm că de fapt libertatea noastră are un preţ, are CIM-uri, are drepturi de autor, cost per minut de emisie sau cotă de piaţă.

Încet încet, beta cu beta, realizăm că suntem nişte consumabile. Că valoarea noastră se consumă cu fiecare ştire sau live. Că suntem la fel de indispensabili ca hârtia de imprimantă sau filtrele de cafea. Restul sunt doar "poveşti cu peşti şi oameni răi" cum spune o prietenă.

Niciun comentariu: