miercuri, 19 mai 2010

Băgaţi bine la cap!!!

De foarte multe ori în meseria de jurnalist te baţi de uşi închise, mesagerii vocale şi refuzuri mai mult sau mai puţin făţişe. Încă mai sunt instituţii obscure, cu reminescenţe ale perioadei securităţii, în maniera de abordare a relaţiilor cu publicul şi membrilor presei. Mă refer la Garda Financiară, Spitalul Judeţean, dar mai ales Consiliul Judeţean.

 Problema este că pe lângă anii de comunism s-a mai adăugat şi experienţa celor 20 de ani de autoproclamată democraţie şi capitalism, care i-au învăţat pe toţi să fie şmecheri, ca să le meargă bine. Pe de o parte avem angajaţii care nici nu respiră când trece şeful pe coridor, iar de celaltă parte îi avem pe cei, care te bat pe umăr şi îţi spun prietene la telefon, dar de fapt încearcă doar să-şi ţină duşmanii aproape.

Pot accepta telefoanele trântite în nas, scuzele gen "nu pot da interviu că nu am coafura făcută", "sunt pe teren", "intru într-o şedinţă", dar nu pot accepta ca cineva, sub pretextul că "io-s şef aici", să-mi interzică accesul într-o instituţie publică sau să alerge după mine întrebându-mă "da, aveţi acceptul de la şefu?".

Fraţilor, băgaţi bine la cap, a trecut vremea vorbitului pe după uşi, când şefu era Dumnezeu şi conducătorul nostru iubit avea întotdeauna dreptate.

Ar trebui să se publice un ghid în genul "Cum procedăm când X nu răspunde la telefon sau Y ne refuză", dar atunci ar fi prea simplu.

Niciun comentariu: